Necuvintele

Te-am întâlnit, aşa cum mi se întâmplă frecvent. Te afli în faţa mea, îmi zâmbeşti uneori fugitiv, alteori te opreşti şi mi te aşezi pe umăr. De multe ori ai fost prea grea, cu toate că eşti un simplu copil. N-am să uit ochii aceia mari care îmbrăţişau o lume întreagă, genunchii zgâriaţi sau colţurile unde te piteai ore întregi pentru a putea contempla universul prea mare pentru a-l putea înţelege.

Ştiu că ţi-a fost greu, recunosc, îmi e şi mie. Ştiu de câte ori ai plâns şi cât de frecvent ai mai fi făcut asta de-ai fi rămas pentru totdeauna copil. Atunci nu aveam ce-ţi face, eram captivă într-un rol nedistribuit încă, apăream din când în când, dar fără formă şi încă nu am reuşit să aflu dacă sunt aşa cum ţi-ai imaginat. Dar să lăsăm regretele la o parte, eşti prea mică pentru păreri de rău.

Nu uita, te rog, că acum de-mi plângi, te pot consola, mă întorc la tine şi te las să-mi stai în braţe, să mi te aşezi în cap, să-mi intri în celule şi să-mi deranjezi circulaţia sângelui sau ritmul respiraţiei. Şi îţi promit că vom face magii, iar umbrele care te înspăimânta se vor stinge. Ne vom izola, în alte colţuri, gândindu-ne la strigătele mute din afara noastră şi vom dansa pe o melodie numai de noi ştiută, care se va repeta la nesfârşit.

" I'm building a cage to chew things over,
Far from where the rats can chew my brain "